Dacă citești acest articol, atunci alegerea unei cărți reprezintă probabil cea mai neplăcută activitate când vine vorba de lectură. De aceea în acest articol vei găsi 11 cele mai bune cărți românești din toate timpurile care te vor inspira.
Urmează o serie diversificată ce se bucură cu o popularitate mare! De la dezvoltare personală la autobiografie, de la fantasy la dragoste și chiar aventură.
De aia am decis să aduc la cunoștința ta cele mai bune cărți românești care trebuie citite imediat identificându-le!
TOP 5 Cărți Românești
 | 1. “Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război”,de Cămil Petrescu | |
 | 2. „Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion | |
 | 3. „Pânza de Păianjen” de Cella Serghi | |
 | 4. ”Viața pe un peron” de Octavian Paler | |
 | 5. “Patul lui Procust” de Cămil Petrescu |
TOP 11 Cele mai bune cărți Românești
1. “Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război”,de Cămil Petrescu
Pentru prima dată romanul este publicat în anul 1930. Fiind puternic afectat de Primul Război Mondial Cămil Petrscu așterne experiența trăită pe foile cărții ,întruchipând două ipostaze existențiale : “Ultima noapte de dragoste” ce exprimă aspirația către sentimentul cumplit al iubirii și în același timp “Întâia noapte de război”, ce marchează imaginea războiului tragic și amenințarea morții.
Pe parcursul lecturii ai marea oportunitate de a fi martor ai unei dragoste mari precum e între Ștefan Ghiorghidiu și soția sa Ela,să urmărești drama ce are loc între aceste două personaje și să analizezi etapele de dezvoltare a relațiilor care-ți vor provoca un mare interes,iar setea de noi experiențe îți va fi înăbușită doar prin lectura acelor rânduri. Vei avea ocazia să afli ce e “dragostea adevărată”, ce e “sentimentul de gelozie”, să simți cum e să fii pe câmpul de luptă fiind cu sufletul neîmpăcat.
Toate acestea le vei afla numai lecturând una din cele mai bune românești din toate timpurile “Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război”.
2. „Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion
Astfel încât autorul se ascunde sub acest pseudonim des “căutat”,cert este faptul că e plin de har ,iar prin cartea sa reușește să te tenteze din prima: „Babele sunt moartea mea!”, ce ziceţi de acest început? Şi, peste alte câteva pagini: „Da, babele sunt cei mai mari actori ai omenirii. Imită viaţa cu atâta înzestrare, încât şi biata moarte se mai zăpăceşte uneori, luându-i pe alţii mai tineri”.
E vorba despre Ion Aion,preotul care a avut curajul de a-și exprima gândurile și viziunile meditative,provocătoare în raport cu tema condiției umane,a căutării divinului,a credinței dincolo de multe superstiții,dogme,spovedându-se astfel lumii,făcând-o în scris,precum au făcut-o atâția alții “live”însăși în fața lui.
Cartea poartă un caracter de ortodoxie ,cu toate că este născută dintr-o experiență de viață tragică,tulburătoare,care are drept scop influența cititorului de credință în umanitate.
O carte cu un număr relativ mic de pagini,dar cu mult sens așezat pe fiecare filă. Atrage prin felul său de exprimare,într-un stil contemporan ,ireproșabil literar și cu un limbajul folosit de autor parcurs pe toate registrele: de la vulgar la poetic și filosofic, ca al unui scriitor versat și matur.
O carte care te cufundă într-o atmosferă meditativă asupra lucrurilor,care într-adevăr contează,precum ar fi căința,suferința,credința,și tocmai credința e pilonul pe care se bazează cartea,căci anume “religiile” în viziunea autorului sunt percepute simple “instrucțiuni de folosire”.
Cartea a trezit mari nemulțumiri printre rândurile altor preoți, dar e de admirat faptul că autorul a avut acest curaj de a-și exterioriza nemulțumirea atât de brav,ne având frica oricăror prejudicii.
3. „Pânza de Păianjen” de Cella Serghi
Cella Serghi(n.4 Noiembrie -d. 19 Septembrie 1992) a fost o prozatoare a literaturii interbelice,care a publicat pentru întâia oară una dintre cele mai bune cărți românești din toate timpurile “Pânza de Păianjen”,debutând însăși cu acest roman,fiind susținută de scriitori faimoși,precum Liviu Rebreanu,Mihail Sebastian și îndeosebi Cămil Petrescu.
Cella Serghi afirmă că în marea parte “Pânza de Păianjen” este o literatură autobiografică,recitind acele rânduri pline de enigmă,te cufunzi în atmosfera cărții și devii prietenă cu Diana Slavu.
Însăși Diana este personajul principal,persoana care întruchipează atât frumusețea exterioară cât și cea sufletească.
Tânăra,plină de ambiții relatează întâmplările vieții sale,de la fiind copil mic,când întâlnește prima sa dragoste-Petre Barbu,întâlnit la Mangalia până la vârsta de 20 ani .
Cartea reprezintă mai mult jurnalul tinerei,citit de prietena sa,în care se relatează despre fiecare moment important din viața sale,despre gândurile tainice și așteptările neîndeplinite.
Chiar dacă Dianei mereu îi reușea să fie în centrul atenției,Diana a avut o soartă grea,sărăcia,care a fost o mare povară pentru ea și familia ei.
Cu toate că prima și unica dragoste adevărată a Dianei a fost Petre Barbu,eroina încearcă să regăsească acele calități,gesturi,gânduri,în comportamentul altui bărbat. În calea sa Diana întâlnește diferiți bărbați,care au și format personalitatea ei,Michi,viitorul soț,și pe Alex amantul,astfel Diana înțelege că există numeroase feluri de dragoste.
În roman se evocă subiectele precum ar fi etapele grele de sărăciei,ce o însoțeste pe Diana și familia ei pe parcursul multor ani,cu iubire și deznădejde Diana luptă pentru a ieși din această “pânză de păianjen” a existenței sale cenușii,fiind marcate de aspectele sărăciei.
Deși de multe ori Diana avea convingerea de a părăsi viața pământească,ea mereu avea acea speranță în adâncul sufletului că totul va reveni la normal,iar momentele grele ce i se întâmpla sunt doar niște coborâșuri,pe care Diana cu marii ambiții tinde să le depășească.
Fiecare și inclusiv tu poți urmări evoluția treptată a Dianei,să te simți tu însuți unul dintre eroi și să găsești răspunsuri la multe din întrebările tale.
Iar dacă ai nevoie de ore mediative,să te regăsești în alți eroi și să urmărești felul lor de a gândi,acționa,și să afli,i-a reușit oare Dianei Slavu să evadeze din “pânza de păianjen”,atunci romanul “Pânza de păianjen” de Cella Serghi e exact ce cauți!
4. ”Viața pe un peron” de Octavian Paler
Citatele din cărțile lui Octavian Paler au invadat în curt timp rețele de socializare, încât a fost imposibil să nu nominalizez una de-a dreptul din cele mai bune cărți românește, pe care odată depistând-o, trebuie s-o citești neapărat. Cu toate că pare o fi o carte despre singurătate, indecizii, despre temeri și înfrângeri, dar totuși persistă note de speranțe și pentru un început de viață nouă pentru două personaje,un bărbat și o femie, care se întâlnesc pe peronul unei gări pustii.
El este profesor, care a fugit din orașul în care lucra, iar ea e numește Eleonora, care și-a părăsit orașul la rândul ei de teama dresorilor de câini. Pe parcursul lecturii realizezi că peronajele nu au nici o legătură cu lumea exterioră, cu toate că aceștia realizează că încă există cale de evadare,aceștia trăiesc cu speranța că viața lor se va schimba.
Cartea este un remediu perfect meditativ, având idee de bază că fuga de trecut nu te ajută cu nimic și temerile te bântuie oriunde ai alege să te ascunzi.
“Viața pe un peron” este un roman despre sensul vieții,despre rolul fiecărei decizii luate într-o anumită perioadă a fiecăruia din noi,cititorii. Fiind scris sub forma unui jurnal, cu amintiri, metafore, și cugetări filosofice,cartea lui Octavian Paler se adresează fiecăruia care e în căutarea unor răspunsuri și care e gata să le capete prin lectura uneia dintre cele mai bune cărți românești. Precum cele două personaje, profesorul şi Eleonora, toţi ne aflăm pe un peron în aşteptarea unui tren.
În opinia marilor critici literari cartea reprezintă o a doua ”biblie, care trebuie citită cu maximă atenție și cu creionul în mână pentru a face notițe,căci ideile emise au o importanță majoră pentru fiecare cititor.
5. “Patul lui Procust” de Cămil Petrescu
”Patul lui Procust” este un roman scris de Cămil Petrescu, care și-a făcut apariția pentru prima oară în februarie 1933,inițial în două volume.
Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă romanul și pentru a putea interpreta mai ușor capodopera lui Petrescu,îți voi tălmăci inițial ce este ”Patul lui Procust” în mitologia greacă, Procustes (“intinzatorul”) îi ademenea pe trecători să se odihnească pe patul său, iar apoi îi “regla” pe aceștia la dimensiunea patului (fie prin tăierea capului ți/sau picioarelor daca victimele erau prea ânalte, fie trăgând de aceștia pe roată ca să îi întindă până la dimensiunea patului, dacă erau prea scunzi).
Acesta era Patul lui Procust, iar expresia a devenit asemănată cu “asocierea forțată și arbitrară a unor reguli la niște oameni sau invers”. Ceea ce însă puțini știu despre povestea mitologică este că Procust avea un pat “măsluit”, deoarece lungimea acestuia era ajustabilă, așa că Procust, văzându-și din depărtare victimele si apreciindu-le înălțimea, ajusta patul de așa natură încât să nu se potrivească deloc cu victimele pentru a-și putea îndeplini misiunea criminală, așa ca toți cei care ajungeau în acel pat, nu mai plecau…
Și dacă la moment știi ce e ”Patul lui Procust”,atunci cu siguranță vei savura din lectura unuia dintre cele mai bune romane de dragoste care s-a scris în România în perioada interbelică.
Citind romanul avem oportunitatea de a urmări soarta a doi îndrăgostiți: Fred Vasilescu și doamna T.
Romanul este dominat de o serie de conflicte,de momente copleșitoare,de durere,de gelozie,de bucurie și de alte emoții ce se pot trezi cititorului pe parcursul lecturii.
Pentru a afla soarta celor doi îndrăgostiți și etapele de dezvoltare a relațiilor sale,cât și întâmpările tragice sau mai puțin,luptele interioare a fiecăruia din erou,ești binevenit să lecturezi romanul excepțional al lui Cămil Petrescu.
5. ”Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș
Se zice că fiecare persoană pe Lume are sufletul său pereche,pe care cândva urmează să-l întâlnească. Dar ce faci în cazul în care viața îți acordă așa o șansă,dragoste nemărginită,iar alegerea ta se împotrivește sorții? Răsăpunsul la această întrebare vei primi în romanul lui Mihail Drumeș ”Scrisoare de dragoste”. Publicat pentru prima dată în anul 1938.O carte dedicată celui mai frumos sentiment-iubirii necontenite.
Romanul începe cu relatarea vieții un tânăr, Dinu Gherghel, care a rămas fără tată în copilărie, și de pe atunci scopul lui major a fost de a ajunge om mare în viață, iar starea materială prezenta un obiectiv și un țel de atinge superior. Acesta își termină studiile la oraș, îndrăgostindu-se de Anda Brădeanu, în timpul unei călătorii cu trenul.
Înainte de a-și împleti sorțile, fiecare din personaje are un trecut relativ plăcut, el un copil mic, de la țară în luptă pentru emancipare, ea fiind, de asemenea orfană și adoptată de directoarea școlii la care aceasta învăța,ce îi făcea și mai apropiați din punct de vedere spiritual. În goana de a o avea pe Anda(alintată Ghiocela), ca amantă, Ivar (porecla dată lui Dinu), ia decizia de a se însura cu Anda, căci principiile fetei sunt mult mai puternice decât dragostea sa pentru Dinu.
Conștientă și foarte lucidă, deși plină de imaginație, Ghiocela îl supune pe Ivar unor jocuri de seducție menite să îl păstreze lângă ea,dar acesta e plictisit și se lasă pradă lăcomiei,încât dorește să destrame căsnicia cu aleasa sa.Pentru a aea un motiv bun,Dinu apelează la Relu Apelevianu,ca să-i seducă iubita și să-i prindă în flagrant.Anda la rândul său nu se lasă sedusă de Relu,dar îi joacă rolul lui Dinu. În scurt timp căsătoria se desface,iar inima Andei e măcinată de frântări și dureri.
Întâmplările care urmează să se desfășoare nu te pot lăsa indiferent,încât soarta nemiloasă a fiecăruia uimește și lase amprente adânci.
Acestea fiind spuse, Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeș este un roman seducător, plin de intrigi, răsturnări de situație și împrejurări neașteptate, care te ține cu sufletul la gură. Este un roman de dragoste, fără a fi siropos, cum tindem să credem datorită titlului.
6. ”Accidentul” de Mihail Sebastian
Dacă nu ai știut, Mihail Sebastian a fost poreclit ”ghinionist”, cu certitudine pot confirma această afirmație,și când zic certitudine, menționez că aflat în Franța, lui Mihail Sebastian i s-au furat primele 5 capitole ale roamanului ”Accidentul” și a fost nevoit să o ia de la zero. Însă nu pun la dubiu că a doua încercare nu a reușit să fascineze cititorul.
Cartea debutează cu un accident, în care nimerește unul din personajele principale Nora, o profesoară de franceză. Coborând din tramvai, din neatenție se trezește pe jos, în stradă, și singurul care îi sare în ajutor e Paul. La rândul său Nora îi cere lui Paul să o conducă până la apartamentul său care se afla în apropierea unei farmacii, de unde urma să-și cumpere cele necesare pentru a-și îngriji rana de la picior.
Paul e încă tulburat de despărțirea cu fosta sa iubită, și ajungând în apartamentul Norei, asigurându-se că ea e bine, se strecioară rapid prin ușă. Ghidată doar de un instinct fenomenal, Nora ajunge la apartamentul bărbatului şi reușește să îl convingă să renunţe la gândurile de sinucidere. Cei doi îşi petrec noaptea împreună şi, la o întâlnire ulterioară, Nora îl convinge să plece într-o excursie la munte.
Petrecând timpul împreună la munte,lui Paul îi reușește nu doar să schieze,dar și să alunge amintirile legate de fosta sa iubire,și să savureze de momentele alături de o femeie care îi tulburase mintea și gonise gandurile despre suicid. Romanul este exceptional, complex, ilustrând frumos veșnicia iubirii prin ochii fiecăruia din noi. Este un una din cele cărți românești care merită citita și recitită de fiecare.
Dacă ești în căutarea unui roman de dragoste, care pare a fi istorie a unei iubiri reale, chiar dacă initial a fost nițel forțată din partea Norei, atunci alegerea ta trebuie să se fixeze anume pe una dintre cele mai bune cărți românești din toate timpurile ”Accidentul” de Mihail Sebastian.
7. “Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu
Pentru prima dată “Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu este publicat în anul 2017. La sigur nu e nevoie să mărginim genul cărții la unul singur, cu toate că l-aș putea raporta la genul istoric cu elemente semificționale, cartea se citește cu sufletul la gură pentru aicei care sunt pasionați de lectură istorică.
Cu toate că paginile sunt sunt pline de dedicație psihologiei adolescentine acesta se și mai irientează spre o scriere mai romantică de dragoste. Cartea de 500 de pagini reprezintă o provocare atât pentru scriitoare cât și pentru cititori. Pe parcursul lecturii vom fi fascinați de acțiunile relatate de Simona Antonescu.
Vom avea prilejul de a întâlni boieri, unii dintre ei fără averi, domnițe care încă țin la etichetă, babe vrăjitoare care se pricep la descântece și la tratamete naturiste, haiduci, dregători, agenți secreți, criminali, cadâne, un război ruso-turc, țărani care se ceartă cu soldații, povești de dragoste, secrete de familie și multe multe altele, într-un roman scris în cea mai dulce limbă românească, cu multe arhaisme, regionalisme, proverbe, zicători și multe alte delicii lingvistice care azi nu se mai folosesc, aș zice că din păcate.
Dar, fiind vorba despre un roman de epocă, nu ne putem imagina cum ar putea să fie scris fără astfel de vorbe. Nu că nu s-a mai văzut, dar ar lipsi tot farmecul. Avem onoarea de a cunoaște și de a ne apropria de trecutul istoric prin cumoașterea personalitățiiui Manuc, (pe numele său Emanoil Mârzăian: n. 1769 – d. 20 iunie 1817), bărbat în toată puterea, bogat, influent, paharnic al domnitorului fanariot, tată a trei copii, care e apropiat atât de Poarta Otomană, cât și de Rusia și de cele mai multe ori este chemat pentru a rezolva conflictele dintre cele două mari puteri.
Un diplomat desăvârșit, un bun negustor, un om al dreptății, acesta este apreciat și crește repede în rang, ajungând Bei.Tot Manuc a fost acel care a negociat pacea după anii cumpliți de război. Pe parcurs îl vedem cât de brav luptă,chiar și elemente de spionaj putem urmări.
Nu doar personajele masculine au acea onoarea de a fi descriși din cea mai bună perspectivă, dar și Ruxăndrița, un personaj în care e greu să nu te îndrăgostești, care are toate calitățile corespunzătoare feminității. O vedem cum se transformă dintr-o copilă care plânge când sunt tăiate găinile pentru friptură și care se joacă cu țigăncuțele prin poduri și pe marginea râului, într-o domnișoară stilată, sensibilă, uneori chiar prea sensibilă, care începe să cunoască lumea și care descoperă secrete despre ea și familia ei.
Treptat Ruxăndrița devine femeie curajoasă, care reușește să stea pe poziție și să lupte pentru aceea ce-și dorește când e cazul. Uimește felul în care autoarea pătrunde și descria psihologia ei, ce denotă talent și cunoaștere profundă a firii omenești. Pe parcurs vei cunoaște încă multe personaje în care vă puteți regăsi pe voi însuși și raspunsul la întrebările care vă macină. Te afunzi într-o lume apusă și descoperi ce nu merge la lumea de azi, întâlnești personaje din trecut și dai acolo peste tine și ai tăi. O carte reușită!
8. “Casa din strada sirenelor” de Octavian Soviany
Cine, măcar o dată în viaţă, nu a stat ghemuit cu genunchii la gură şi nu a ascultat poveşti de groază mai mult sau mai puţin închipuite, după care a adormit cu plapuma peste ochi nopţi la rând, scrutând încăperea, atent la orice umbră sau foşnet? Cine nu a fost atras în mod straniu de poveştile bătrânilor, care au trăit sau auzit, la rândul lor, istorii terifiante?
Fără îndoială, Octavian Soviany este un excepţional narator. Povestirile celor doisprezece oaspeţi ai profesorului Faustin, pornind de la o dezbatere asupra refuzului canonic ortodox de a admite incinerarea morţilor sunt o micuţa comoară de istorioare stranii cu tema ocultă, de poveşti “în ramă” născute una din cealaltă ca în Decameronul lui Boccaccio, convingatoare si foarte bine documentate şi care îţi vor aminti mai mult de literatura fantastică a lui Edgar Allan Poe decât de realismul magic sofisticat al lui Eliade.
Iar apoi, vei afla ce se întâmplă atunci când sosește al treisprezecelea oaspete la masă.O carte pe cât se poate de interesantă care te face să tot mai vrei să o continui chiar dacă citeşti doar primele pagini.
O carte în care scriitorul se bazează pe tot ce înseamnă real.Un roman cu povești care combină foarte bine thriller-ul si esoterismul, peste care trezește o boare de mister, ca într-un detectiv. În Casa din Strada Sirenelor, Octavian Soviany a trezit interesul pentru probleme criptice ca natura realităţii. Cu ajutorul imaginaţiei şi al raţiunii, personajele provoacă cititorul să înţeleagă lumea pornind de la întâmplări stranii. Ideile despre real şi fantastic se întrepătrund atât de bine, încât enigmaticul şi tainicul sunt aspectele care domină întreaga naraţiune.
Chiar dacă cititorul eşuează în a verifica stranietatea poveştilor, scopul autorului cred că este mai degrabă acela de a menţine posibilitatea şi întrebarea drept singurele lucruri despre care nu ne putem îndoi. Iar acest lucru face din romanul lui Soviany o lectură care provoacă şi care nu trebuie să explice, o lectură al cărei scop este să pună limitele raţiunii la încercare şi să modifice astfel limitele realităţii.
E într-adevăr un roman care adeverește stilul fascinant de a povesti a lui Octavian Soviany, cel confirmă din nou ca pe unul din cei mai importanți scriitori a timpurilor noastre.
9. „Cel care cheamă câinii” de Lucian Dan Teodorovici
O carte care a reușit să stârnească mare aprecieri doar pozitive, considerată drept una dintre cele mai interesante și reușite romane ale noului mileniu al literaturii noastre. O carte care strigă şi ea la câini, chemându-i, poate, stârnindu-i, provocându-i! Poate chiar câinii criticii literare!
O carte purtând o mare îndoială, neîncredere, a scriitorului (acestea raportate la propria scriere), dar şi o mănuşă aruncată destinului: Writing is the only way of life! Citatul acesta în engleză este el în sine un personaj, rămâne să-l descoperiţi, ca şi pe omul cu o sacoşă (o fi sacoşa din „American beauty”, mă întreb retoric?) care, de frica unor câini, începe să-i înjure şi să îi cheme chiar înainte de a-i vedea, realitatea chemând aici metafora…
Şi totuşi, “Cel care cheamă câinii” este o carte despre semnificaţia-importanţa-necesitatea scrisului. Ce înseamnă – pentru unul dintre cei mai adevăraţi şi mai inventivi scriitori din literatura noastră de azi – scrisul?
Şi ce mai înseamnă – în lumea noastră iute-dispreţuitoare şi din ce în ce mai analfabetă funcţional şi organic – faptul că cineva scrie ca să trăiască, trăieşte ca să scrie, trăieşte din scris? Şi ce se întîmplă atunci cînd “meseria de a trăi” copleşeşte meseria scrisului? Cum se înclină balanţa şi cine ar putea ţine echilibrul?
Răspunsul la aceste întrebări și multe altele le puteți găsi în una din cele mai bune cărți românești “Cel care cheamă câinii” de Lucian Dan Teodorovici.
10. “Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu
Dacă ești tentat de cărțile unde tensiunile sunt atât de dozate încât finalul trezește fiori. Pe parcursul lecturii vei avea ocazia să fii martor la multe semne de “tensiuni disperate”.
Eroul principal al romanului Apostol Bologa, un tânăr ofițer ce condamnă la spânzurătoare un ofițer ceh, Svoboda. Este împăcat de gândul datoriei împlinite şi chiar merge personal să supravegheze execuţia.
Convingerea sa însă este falsă şi căpitanul Klapka, venit dintr-un ţinut cutremurător, unde fuseseră executaţi mulţi oameni prin spânzurare într-o pădure îl va îndruma spre o altă faţetă a vieţii. În care certitudinile militare nu mai preţuiesc nimic. Disperarea lui Apostol cunoaşte imediat tensiuni insuportabile care îl fac să se gândească la dezertare.
Dar întâi speranţa unei medalii, apoi rănirea sa pe front îi amână decizia. O permisie neaşteptată i-ar putea oferi numeroase oportunităţi de fugă, dar acasă se comportă halucinant, mai ales că rupe logodna cu uşuratica Marta şi este clevetit în tot oraşul că are un comportament şovin.
E un roman al coincidenţelor, al unui drum cu multe intersecţii în care în ultima parte a cărţii sunt alese soluţiile nepotrivite. Circularitatea situaţiilor este apoi o regulă de construcţie a romanului.Ultimele pagini ale romanului sunt cathartice. Cuprind în ele abandonuri şi speranţe copleşitoare, nădejdea revenirii la viaţa normală urmată de negarea oricărei elan vital, iubirii pătimaşe i se interpune o uitare completă, datorată pragurilor de fier ale disperării pe care Bologa o experimentează.
De ce i-am dat acest calificativ? Fiindcă acest roman este unul de explorare a sinelui, se apropie de Dostoievski prin dimensiunea spirituală, de Nicolae Steinhardt prin atmosfera cutremurătoare, de marea literatură a tragediei.
Fiindcă mă revoltă şi mă intrigă aceste numeroase coincidenţe care fac substanţa romanului şi care arată totuşi faptul că, chiar de situaţiile se repetă, totuşi nu creează aceleaşi realităţi. Rebreanu l-a pe făcut pe fratele său să supravieţuiască prin această paletă bogată de sentimente, ce e drept, unele dintre ele înspăimântătoare prin abisul întrezărit în fiinţă.
11. “Adam și Eva” de Liviu Rebreanu
Chiar și după o călătorie de o sută de ani a romanului Adam și Eva (1925) scris de Liviu Rebreanu, s-a păstrat certitudinea (întărită și de autor pe la 1930 într-un interviu) că acest roman este romanul lui cel mai iubit, copilul lui preferat, scriitura în care și-a pus pe tavă, cum se spune, cel mai mult sufletul.
Pentru acei dintre voi care sunteți de acord cu teoria reîncarnării și a călătoriei sufletelor până când își găsesc cu adevărat pacea, va fi cu siguranță o lectură foarte plăcută iar pentru aceia dintre voi care nu împărtășiți aceste idei și ați mai citit câte ceva de Rebreanu. Romanul acesta vă va pune pe gânduri și poate vă va face să-l vedeți pe Liviu Rebreanu nu doar ca autorul lui Ion sau a-l Pădurii Spânzuraților.
Personajul Toma Novac din Adam și Eva este un profesor de filozofie la Universitate, nu crede în Dumnezeu și întâmplător sau nu, îl va cunoaște la un botez pe un alt profesor de filozofie Tudor Aleman care îi va deveni un fel de mentor, un îndrumător în călătoria de la un avatar la altul.
Romanul este structurat pe șapte capitole care sunt denumite după numele celor șapte personaje feminine care influențează destinele eroilor prin iubire, regăsirea echilibrului și redobândirea spiritului pur – Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne, Ileana. E posibil ca numele lor să vă dea deja indicii cu privire la epocile și perioadele din istorie în care acțiunea va avea loc.
Eterna poveste a găsirii și trăirii iubirii perfecte dintre un bărbat și o femeie ar fi putut face din roman o simplă colecție de clișee, dar nu este deloc așa. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei, iar ei pot fi Adam și Eva.
Căutrea reciprocă devenind insăși rostul și scopul vieții omului. Insă o viață omenească nu este de ajuns pentru a prilejui această întâlnire, pentru că spațiul și timpul devin piedici în calea lor. E necesară încarnaraea sufletului de șapte ori pentru a-și întâlni adevărata dragoste care îi va da sens.
De ce șapte? Pentru că Rebreanu crede că șapte e un număr sfânt și că a șaptea viață va aduce în sfârșit unirea cu celălalt suflet.
Un roman pe care nu îl lași ușor din mână, o călătorie în urma căreia un simplu deja nu va deveni dintr-o dată mai important în viețile noastre.
Deci, cum ți se par cărțile menționate mai sus? Ai apucat sa le citești deja? Dacă da, spune-ne cum ți s-au părut și dacă le-ai recomanda și altora. Bineînțeles, dacă ai alte sugestii de cărți care merită citite, nu ezita să ne vorbești despre lista ta de bestseller-uri care te-au influențat personal. Și nu uita să trimiți articolul prietenilor, în caz că sunt și ei pasionați de citit și vor sa aleagă o carte bună.
